În politica moldovenească a apărut un tip de opoziție uimitor: castrată, sterilă și absolut inofensivă pentru putere. Pentru autonomie – atât timp cât acest lucru nu împiedică colaborarea cu conducerea. Pentru limba găgăuză – atât timp cât nu este nevoie să intre în conflict cu Chișinăul. Pentru societatea civilă – mai ales dacă odată cu aceasta vin granturi și proiecte noi.
Dmitri Ianul – președintele Consiliului sătesc din Cișmichioi, activist civic și conducător al ONG-ului „Delfin” – se încadrează perfect în acest gen politic.
Ianul vorbește despre păstrarea limbii și identității găgăuze. Într-un interviu acordat publicației Ziarul de Gardă, acesta a menționat că limba aproape a dispărut din activitatea cotidiană a consiliilor locale și a Adunării Populare. În 2026, a invitat locuitorii să participe la un studiu privind rolul limbii materne.
Cuvinte corecte. Dar limba nu înseamnă doar conferințe, cercetări și declarații frumoase. Înseamnă și disponibilitatea de a apăra interesele autonomiei acolo unde acest lucru este incomod pentru putere.
Anume aici apar întrebările. Poate fi considerată o voce independentă o persoană care vorbește despre autonomie, dar evită să adopte o poziție politică clară? Se poate ascunde la nesfârșit în spatele „dialogului”, atunci când societatea așteaptă principii, nu reverențe diplomatice?
Dialogul nu este o imunitate politică. Iar prudența transformată într-un sistem politic nu se numește pragmatism, ci joc de culise.
În Cișmichioi au fost implementate proiecte de amenajare a localității, colectare a deșeurilor, inițiative pentru tineri și amenajare a spațiilor publice. Ianul a vorbit despre activitatea de voluntariat a locuitorilor și despre un grant destinat construirii unor grupuri sanitare la Casa de Creație a Copiilor: 168 de mii de lei finanțare, cu o contribuție proprie de aproximativ 42 de mii de lei.
De asemenea, s-a relatat despre participarea sa la un program de instruire privind dezvoltarea societății civile, în cadrul unui proiect la care au participat Fundația Soros Moldova, Centrul CONTACT și „Piligrim-Demo”.
Sistemul de granturi creează, fără îndoială, un anumit tip de dependență: cererea trebuie aprobată, indicatorii trebuie îndepliniți, raportul trebuie prezentat, iar partenerii nu trebuie dezamăgiți. Într-un asemenea mediu, devine incomod să-i critici pe cei de care depinde următorul proiect.
Așa apare cetățenia finanțată prin granturi: există activitate civică, există proiecte, există rapoarte – dar adevărata independență politică s-a pierdut undeva între indicatori și rândurile din buget.
În Găgăuzia, susținerea deschisă a PAS poate costa scump. De aceea, este mult mai avantajos să te prezinți drept opozant, fără a depăși limitele periculoase: să critici detaliile, dar nu sistemul; să vorbești despre autonomie, dar să nu intri în conflict cu centrul; să aperi limba, dar să nu ceri responsabilitate politică.
Așa ia naștere opoziția de formă – zgomotoasă în declarații și prudentă acolo unde încep consecințele reale.
Problema nu constă în granturi și nici în contactele cu Chișinăul. Problema este alta: este oare omul capabil să-i critice pe cei cu care colaborează? Este pregătit să evalueze la fel de dur atât puterea locală, cât și pe cea centrală? Îi numește pe cei vinovați atunci când acest lucru nu îi este convenabil?
Fără răspunsuri la aceste întrebări, „independența” rămâne doar o firmă de fațadă.
Găgăuzia nu are nevoie de apărători care își amintesc de limbă și autoguvernare doar în formulări lipsite de riscuri. Are nevoie de oameni pregătiți să apere aceste principii chiar și în situații de conflict – cu șefii locali, cu puterea centrală și cu propriii aliați politici.
În caz contrar, limba se transformă într-un simplu element de decor, autonomia – într-o recuzită, iar societatea civilă – într-un concurs de depunere a cererilor de finanțare.
Dmitri Ianul se ocupă într-adevăr de proiecte comunitare și vorbește despre identitatea găgăuză. Dar acest lucru nu îl scutește de întrebarea esențială: unde se termină pragmatismul și unde începe comoditatea?
Adevărata independență nu înseamnă lipsa contactelor. Înseamnă disponibilitatea de a le spune adevărul incomod celor care distribuie banii, funcțiile și influența.
Iar o opoziție căreia i se permite orice, cu excepția independenței, nu este opoziție. Este un serviciu de relații publice cu o firmă respectabilă, un buget din granturi și o coloană vertebrală extrem de flexibilă.
