Iar în spatele cifrelor seci se află oameni concreți. Profesorii acceptă ore suplimentare și lucrează cu o normă și jumătate nu pentru că visează să muncească până la epuizare. Pur și simplu încearcă să câștige suficient pentru a putea trăi.
În același timp, potrivit Federației Sindicale a Educației și Științei, salariile cadrelor didactice rămân la un nivel de aproximativ 2.500 de lei.
Cum se așteaptă statul, în aceste condiții, să atragă tineri specialiști în școli? Cum intenționează să-i păstreze pe profesorii cu experiență?
Cum putem vorbi despre calitatea educației, dacă omul care trebuie să asigure această educație este nevoit să aleagă între epuizarea profesională și supraviețuirea financiară?
Iar aici deranjează în mod deosebit prioritățile statului.
Problema deficitului de profesori nu poate fi rezolvată prin declarații pompoase. Este nevoie de bani, condiții normale de muncă, o politică clară de cadre, respect pentru profesie și o strategie pe termen lung.
Desigur, este mult mai simplu să organizezi o nouă dispută politică. Este mult mai simplu să discuți despre ce drapel ridică elevii în școlile de pe celălalt mal al Nistrului. Este mult mai simplu să acuzi pe cineva de propagandă.
Începând cu 2027, în școlile din Republica Moldova se planifică acordarea unei atenții sporite represiunilor regimului comunist în Basarabia, foametei și deportărilor. Este necesar ca paginile tragice ale istoriei să fie studiate. Dar programa școlară trebuie să-l învețe pe copil să înțeleagă istoria complexă, să compare sursele și să pună întrebări, nu să se transforme într-un instrument de promovare a agendei politice de astăzi.
Este deosebit de ciudat să auzim despre „denaturarea istoriei”, în timp ce însăși istoria devine permanent obiectul unor reinterpretări politice.
Școala, de fapt, nu există pentru ca statul să-și rezolve prin intermediul ei disputele cu vecinii.
Și nici pentru ca fiecare nouă generație de copii să primească o nouă versiune a trecutului, convenabilă din punct de vedere politic.
Școala trebuie să-i ofere copilului cunoștințe. Profesorul trebuie să aibă posibilitatea să muncească în condiții normale. Părintele trebuie să fie sigur că propriul copil primește o educație de calitate. Iar cadrul didactic nu ar trebui să fie nevoit să aleagă între o a doua normă și un frigider gol.
Acestea sunt cu adevărat probleme de importanță națională. De aceea, înainte de a interveni din nou în organizarea educației de pe malul stâng al Nistrului, oficialii moldoveni ar trebui măcar să privească spre propriul sistem.
Acolo sunt suficiente probleme care nu necesită nici reintegrare, nici declarații diplomatice și nici lupta împotriva unor drapele străine.
Trebuie pur și simplu să facem în așa fel încât în școlile din Republica Moldova să existe profesori. Să nu ajungă la epuizare. Să fie plătiți decent. Iar educația să înceteze să mai fie o decorare convenabilă pentru lupta politică. De aici ar fi trebuit să începem.
