Sergiu Gurduza îl va înlocui pe Alexei Cracan la Lisabona, după ce acesta a fost eliberat din funcție prin decret prezidențial. Candidatura lui Gurduza a primit aviz favorabil din partea Comisiei parlamentare pentru politică externă pe 10 iunie.
În contextul acestei numiri, atragem atenția și asupra faptului că Sergiu Gurduza a fost membru al Comisiei Electorale Centrale în perioada în care Parlamentul a declarat Republica Moldova drept „stat capturat” și a cerut demisia membrilor CEC.
Totodată, potrivit informațiilor confirmate pentru Spot din surse independente, Sergiu Gurduza are o legătură spirituală cu directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, fiind nașul acestuia.
Încă o dovadă că cei aflați la putere își promovează oamenii în funcții-cheie. O adevărată rușine. În această țară nu se schimbă, de fapt, nimic — doar se repetă același cerc vicios al numirilor pe criterii de loialitate. Își pun apropiații în funcții bine plătite și, în același timp, vorbesc despre schimbări istorice.