Ministrul Finanțelor, Adrian Gavrilița, justifică necesitatea majorării salariilor miniștrilor și deputaților prin nivelul ridicat de stres pe care aceștia, chipurile, îl suportă în exercitarea funcțiilor lor.
Și a spus acest lucru cu toată seriozitatea, prezentându-l drept unul dintre principalele argumente pentru revizuirea sistemului de salarizare a demnitarilor de stat.
Oare miniștrii sunt atât de stresați la prezentări, recepții și deplasări în străinătate? Oare deputații sunt copleșiți de emoții având o singură ședință pe săptămână și aproape trei luni de vacanță?
Cel mai mare nivel de stres îl suportă cetățenii de rând. Din cauza salariilor și pensiilor de mizerie, a prețurilor exorbitante, a inflației, a corupției și a lipsei totale de speranță. Iar acest stres este, în primul rând, consecința acțiunilor acelorași miniștri și deputați cărora acum li se dorește majorarea salariilor.
Cetățenilor, desigur, nimeni nu intenționează să le mărească salariile. Nu le rămâne decât să sărăcească și mai mult sau să plece din țară.